Principiile și cultura organizațională

Suntem o companie internațională care se concentrează pe performanță, dinamism și corectitudine. Aceste valori ne ghidează și ne motivează. Modelul nostru de conducere se bazează pe acestea. Descoperă-le mai jos.

Ce ne ghidează? 

Valorile noastre 

Valorile companiei noastre sunt principii care își pun amprenta asupra comportamentului nostru. Ele ghidează percepția, deciziile și acțiunile noastre în fiecare zi. Ele reprezintă lucrurile care sunt importante pentru noi și care ne motivează. Trebuie să înțelegem valorile companiei noastre, să ne identificăm cu ele și să le trăim. Astfel, facem ca schimbările să devină posibile și reușim să ne atingem obiectivele.

Performanță

Performanța noastră este fundamentul succesului nostru. Ea necesită acțiuni, perseverență, curaj și pasiune. Aceste aspecte caracterizează pe fiecare în parte și întreaga noastră echipă.

Dinamism

Dinamismul este puterea prin care îmbunătățim ceea ce este bun și creăm ceva nou. El presupune deschiderea și abilitatea de a realiza schimbări, precum și preluarea fermă a responsabilității.

Astfel, este reprezentată puterea noastră de a implementa schimbări.

Corectitudine

Corectitudinea se bazează pe apreciere și respect. Este temelia colaborării noastre, caracterizată de încredere. Prin intermediul ei ne atingem consecvent obiectivele.


Promisiune pentru angajați 

Modelul nostru de conducere 

Conducerea este activitatea principală a tuturor managerilor și are loc zilnic. Noi, cei de la Kaufland, tragem toți în aceeași direcție, indiferent de echipă sau de nivelele ierarhice. Prin stilul nostru de conducere ne asigurăm că toate persoanele din companie lucrează „mână în mână”. Managerii noștri sunt parte din echipă, iar succesul nostru comun stă în centrul tuturor activităților desfășurate. Acest concept este o misiune de management și în același timp o promisiune pentru angajații noștri.

Comunicare clară & orientare

Comunicarea în cadrul Kaufland are aceleași atribute precum afacerea noastră, este simplă și directă. Suntem clari în exprimare, abordăm deschis și din timp conflictele pentru a identifica o rezolvare constructivă. Comunicăm de la egal la egal.

În calitate de manageri, structurăm informațiile și conținuturile transmise și asigurăm astfel eficiența. Punem la dispoziția angajaților noștri toate informațiile relevante în timp util pentru ca aceștia să-și îndeplinească cu succes toate responsabilitățile. Deciziile le luăm într-un mod consecvent și accesibil. Dacă este necesar, explicăm aspectele care au stat la baza deciziilor și oferim claritate.

Respectăm angajații care au curajul de a adresa întrebări, chiar dacă acestea sunt critice. Pentru acordarea unui răspuns ne luăm timpul necesar și asigurăm orientare.

Dezvoltarea angajaților & identificarea potențialului

Capacitatea de performanță a angajaților noștri este un factor decisiv pentru succesul companiei noastre. De aceea, este datoria elementară a fiecărui manager să dezvolte cât mai eficient potențialul membrilor din echipa sa. Valoarea angajaților noștri și dezvoltarea lor în cadrul companiei reprezintă un indicator important.

Ne susținem și ne încurajăm angajații să crească odată cu proiectele desfășurate. În schimb solicităm, într-un mod consecvent, ca fiecare dintre ei să se dedice activităților sale.

Știm cât de importantă este recunoașterea meritelor pentru angajații noștri. Creăm un mediu de lucru în care apreciem performanța și dedicarea fiecăruia și care motivează angajații să atingă cele mai bune rezultate pentru Kaufland. Angajații noștri au dreptul să primească feedback. De aceea, le oferim în timp util sugestii constructive de îmbunătățire.

Nu acordăm doar noi feedback, ci solicităm constant și părerea angajaților legată de colaborarea noastră, deoarece știm că un stil de conducere eficient necesită și reflecție asupra propriului comportament.

Performanță & dinamism

Nu încetăm să devenim mai buni. De aceea, analizăm aspectele prezente și inițiem modificările necesare. Producem dinamismul necesar pentru a îmbunătăți aspectele bune, iar cele mai bune soluții sunt păstrate și pentru viitor.

Modelul nostru de afacere solicită soluții simple și eficiente. În calitate de manageri, asigurăm desfășurarea activităților zilnice conform acestor principii. Respectarea proceselor definite la nivel internațional garantează în toate țările menținerea unui standard înalt, dar și adaptarea la cerințele locale.

Suntem responsabili pentru echipa pe care o coordonăm, dar ne percepem și noi parte a acestei echipe. Mai mult decât atât, suntem responsabili și de colaborarea între echipe. În tot ceea ce facem, succesul întregii companii stă în centrul activităților noastre.

Corectitudine & încredere

În calitate de manageri la Kaufland ne apreciem colegii și acționăm fără prejudecăți. Respectăm personalitatea și abilitățile angajaților noștri. Respectul față de ceilalți îl solicităm și membrilor echipei noastre.

Avem încredere în angajații noștri, că îndeplinesc toate responsabilitățile primite. Controlul denotă pentru noi susținere și nu suspiciune. El are ca scop respectarea modelului nostru de afacere și ne ajută totodată să devenim mai buni. Susținem o cultură organizațională în care angajații au curajul de a încerca și drumuri noi. Greșelile sunt considerate șanse de a învăța și de a crește.

Suntem parteneri ai angajaților noștri. Rămânem predictibili și de încredere. Ne respectăm consecvent afirmațiile și acordurile realizate. Prin corectitudinea acțiunilor noastre creăm încredere. Astfel, realizăm baza pentru ca fiecare să ofere, în echipa sa, tot ce are mai bun pentru Kaufland.

Responsabilitate zilnică & rolul de model

În calitate de manageri, lucrăm ca niște antreprenori: gândim și acționăm pe propria răspundere, iar deciziile le luăm ca și pentru propria noastră companie. Resursele sunt utilizate într-un mod eficient.

Simțim pasiune pentru compania noastră, pentru activitățile desfășurate și față de echipa din care facem parte. Responsabilitatea o plasăm acolo unde se cuvine. Astfel, stabilim spații decizionale pentru angajații noștri și totodată limite clare pentru deciziile proprii.

Rolul nostru de manager are o influență de formator. De aceea, oferim în tot ceea ce facem un exemplu. În prim plan stă mereu performanța echipei. Acționăm într-un mod suveran, dar în același timp rezervat. Tindem să fim un model.


Principiile companiei

Baza activității noastre zilnice

Scopul nostru este satisfacția clienților și a angajaților și, totodată, asumarea responsabilității economice, sociale și de mediu.

  • Satisfacţia clienţilor marchează acţiunile noastre zilnice.
  • Poziţia noastră în piaţă este determinată de un raport superior calitate/preţ.
  • Ne dezvoltăm în continuare prin expansiune şi prin îmbunătăţiri permanente în magazinele noastre.
  • Fiind o companie cu numeroase magazine, ne desfăşurăm activitatea pe bază de sisteme.
  • Căile decizionale scurte şi procesele operaţionale simple sunt determinantele succesului nostru.
  • Respectăm legislaţia în vigoare şi reglementările interne.
  • În activitatea zilnică ne asumăm responsabilităţi economice, sociale şi de mediu.
  • Corectitudinea este o condiţie obligatorie în comportamentul faţă de fiecare angajat al companiei.
  • Ne respectăm şi ne susţinem reciproc.
  • Înţelegerile sunt respectate într-un climat de încredere reciprocă.
  • Aprecierea, recunoaşterea meritelor şi capacitatea de însuşire a criticii sunt determinantele mediului nostru de lucru în activitatea zilnică.
  • Ne înconjurăm de angajaţi „puternici” – acoperirea fiecărui domeniu de responsabilitate fiind asigurată prin numirea unui înlocuitor.
 

Cauți un job? 

Descoperă care sunt posturile noastre disponibile. 

Profilul tău 

Creează-ți un cont pentru a beneficia de oportunitățile noastre în carieră.

Contactează-ne

Ai întrebări pentru noi? Echipa de recrutare este aici pentru a-ți răspunde.