Construiește-ți o carieră în vânzări

Magazinele reprezintă inima activității noastre. Dacă și tu ești pasionat de comerț și vrei să afli care sunt procesele prin care un magazin Kaufland oferă servicii de calitate, atunci alătură-te echipei noastre prin Kaufland Management Trainee.

Detalii 

Despre program 

Ia parte la o experiență rotațională în cadrul programului nostru și vei avea posibilitatea de a înțelege, pe parcursul celor 12 luni, mecanismele și procesele din departamente precum Vânzări, Logistică, cât și departamentele din Sediul Central. Activitatea acestui program implică disponibilitatea angajatului de a se deplasa pe teritoriul Republicii Moldova, dar și cel al României.

Ce căutăm? 

Profil 

Poți aplica pentru acest program dacă:

  • ai studii universitare finalizate sau în curs de finalizare;
  • ai experiența unei activități de voluntariat sau de coordonare a unei echipe (reprezintă un avantaj);
  • cunoști fluent o limbă străină (limba germană reprezintă un avantaj);
  • deții permis de conducere (categoria B);
  • ești o persoană entuziasmată, perseverentă și orientată spre rezultate.
Ce oferim? 

Avantaje 

Făcând parte din acest program vei beneficia de:

  • un mediu de lucru bazat pe încredere și respect;
  • un mentor, din echipa de management, care să te sprijine pe durata programului;
  • transportul, cazarea și diurna asigurate pe întreaga perioadă a deplasărilor efectuate;
  • contract de muncă pe perioadă nedeterminată;
  • un pachet salarial atractiv, plătit la termen;
  • șansa de a face parte din primul nivel de management în departamentul Vânzări.
Etape 

Procesul de selecție 

Programul „Kaufland Management Trainee” are ca obiectiv pregătirea candidaților selectați pentru o poziţie în cadrul companiei noastre, cu scopul de a se specializa în departamentul Vânzări, în cadrul magazinelor noastre.

Procesul de selecție vizează tinerii absolvenți de facultate, cu experiență în comerț sau în coordonarea de echipe, fluenți într-o limbă străină, posesori de permis de conducere și cu disponibilitatea de a face deplasări.

Testimonial 

Află părerea colegilor noștri din programul de management Kaufland

Veronica s-a alăturat companiei Kaufland Moldova în anul 2017, prin Kaufland Management Program, iar în prezent este Consultant Management. Află ce a determinat-o să se angajeze în Kaufland și care sunt recomandările ei cu privire la acest program, în răspunsurile de mai jos:

De cât timp lucrezi în Kaufland?

Am ajuns să muncesc la Kaufland acum un an, din momentul în care îmi doream foarte mult o schimbare de job. Îmi doream să ajung într-o companie mare, cu perspective de creștere și în care să găsesc o echipă tânără și dinamică. Nu eram foarte decisă care va fi această companie, însă știam sigur că era momentul pentru o schimbare.

Ce te-a determinat să te angajezi aici?

După ceva timp de la aplicare am primit un apel și am fost invitată la un interviu. La acel interviu aveam o mulțime de întrebări și neclarități. Am fost propusă pentru un loc de muncă în vânzări și cel mai mult îmi plăcea ideaa că va fi un job cu foarte multe deplasări.

Sunt o persoană care adoră mișcarea și nu mă speria sub nici o formă faptul că urma să îmi petrec următoarea perioadă în România. Ideea de a-mi petrece timpul în orașe noi, cu magazine, oameni noi era exact ce îmi doream.

Cum credeai că va fi jobul tău înainte de a te angaja și cum s-a dovedit a fi ulterior?

Totul a început cu perioada de școlarizare, în care efectiv am lucrat cot la cot cu oamenii din magazin până am învățat foarte bine procesele și toate activitățile.

Toată perioada am fost în Suceava, unde am cunoscut oameni absolut fantastici și care au avut foarte multă răbdare cu mine, m-au sprijinit și mi-au dat încredere în forțele proprii. Astfel, am reușit să cunosc foarte bine procesele din magazin și activitățile care au loc zi de zi în buna desfășurare a magazinului.

Toată școlarizarea a durat cam 6 luni, după care am ajuns să fac înlocuiri de manager magazin și a fost extraordinar. Inițial nici nu mă puteam gândi că o să ajung aici, e mult peste așteptările mele și acum provocările continuă, iar dorința de a face mai mult, mai bine și mai simplu e ceea ce vreau cel mai mult.

Ce te motivează să lucrezi în continuare la Kaufland?

Faptul că mereu sunt lucruri de învățat și perspective de dezvoltare. Îmi place foarte mult echipa, la fel și colegii, care sunt foarte dinamici și activi. Am reușit să cunosc o mulțime de oameni extraordinari pentru care port un respect deosebit, sunt formidabili pentru tot ceea ce fac și prin felul în care o fac.

Aici mă simt exact la locul potrivit, am perspective de dezvoltare, sunt apreciată și motivată să fac mai mult, vin la muncă din plăcere, iar asta e cel mai important.

Kaufland își apreciază angajații, este una dintre puținele companii care își respectă toate responsabilitățile de angajator. Se respectă absolut tot - timpul de muncă, timpul liber, salariul este peste media pieței și sunt o mulțime de beneficii suplimentare.

Cauți un job? 

Descoperă care sunt posturile noastre disponibile. 

Profilul tău 

Creează-ți un cont pentru a beneficia de oportunitățile noastre în carieră.

Contactează-ne

Ai întrebări pentru noi? Echipa de recrutare este aici pentru a-ți răspunde.