Lasă-ne să te ghidăm către o carieră de succes

Dacă tocmai ai absolvit studiile universitare și vrei să faci pasul următor către o carieră de succes, hai să ne cunoaștem! Înscrie-te în programul de trainee pe care l-am gândit special pentru cei ca tine. Performanța, diversitatea și corectitudinea fac parte din ADN-ul companiei, iar succesul Kaufland este conturat de oameni ca tine: dinamici, perseverenți și orientați către rezultate.

Despre program

Îți dorești un viitor profesionist alături de echipa noastră? Arată-ne implicarea și pasiunea ta, iar noi îți vom oferi sprijin și coordonare.

Am gândit un program special pentru a-ți oferi sprijinul necesar pentru a-ți găsi drumul profesional. Începutul carierei este foarte important atât pentru noi, cât și pentru tine. Programul de trainee are o durată de 12 luni și îți oferă șansa de a spune START unei cariere de succes în cadrul Kaufland, alături de o echipă profesionistă și diversă, construită ca o familie. Îți promitem că nicio zi nu va fi la fel, pentru că vei fi implicat(ă) în mod direct în activitățile departamentului din care vei face parte. Vrei să afli mai multe?

Profil

Ce căutăm la candidatul potrivit?

Te invităm să aplici pentru acest program dacă:

  • ai studii universitare finalizate sau în curs de finalizare;
  • ai experiența unor activități extracurriculare (ex: voluntariat);
  • ai cunoștințe avansate ale pachetului MS Office (Word, Excel, PowerPoint);
  • vorbești limba engleză (limba germană reprezintă un avantaj);
  • deții permis de conducere (categoria B) și ai disponibilitate de deplasare;
  • ești o persoană dinamică, orientată către rezultate și dornică să învețe lucruri noi.
Procesul de selecție

Un pas important pentru cariera ta

Programul „Kaufland Trainee” are ca obiectiv pregătirea candidaților selectați pentru o poziţie în cadrul companiei noastre cu scopul de a se specializa într-un anumit departament.

Procesul de selecție vizează tinerii absolvenți de facultate și chiar de master, fluenți într-o limbă străină, care au desfășurat activități de voluntariat / stagiu, posesori de permis de conducere și cu disponibilitatea de a face deplasări.

Cauți un job? 

Descoperă care sunt posturile noastre disponibile. 

Profilul tău 

Creează-ți un cont pentru a beneficia de oportunitățile noastre în carieră.

Contactează-ne

Ai întrebări pentru noi? Echipa de recrutare este aici pentru a-ți răspunde.