Poți fi chiar tu unul dintre viitorii noștri colegi
Oferim în permanență colegilor noștri multe oportunități de dezvoltare profesională și îi încurajăm să devină din ce în ce mai buni în activitatea lor. Baza succesului companiei este evoluția lor profesională, astfel că ne asigurăm permanent că astăzi sunt mai buni decât ieri, iar mâine vor deveni mai buni decât astăzi.
Cu ajutorul programului Talent management/Dialog cu angajatul(a), le punem la dispoziție tuturor colegilor un proces transparent pentru evaluarea competențelor. În cadrul discuțiilor au loc sesiuni de feedback între angajați și Managerii acestora. Este important ca fiecare angajat să își identifice și dezvolte punctele forte. În urma acestor discuții, Managerii stabilesc măsuri concrete de dezvoltare și planuri de școlarizare.
Oportunități de carieră
Descoperă locurile de muncă în Management disponibile la Kaufland și aplică pentru cel mai potrivit. Te așteaptă proiecte interesante, o echipă construită ca o familie și un mediu de lucru plăcut.
Cum poți deveni un bun First Time Manager în cadrul companiei? Kaufland este alături de tine.
Împreună, creăm condițiile ideale pentru o colaborare bazată pe încredere între tine și colegi. Prin exerciții practice și comunicare permanentă cu Managerul direct pe parcursul programului, asigurăm experiențe relevante și creăm transferul cunoștințelor acumulate în activitatea zilnică.
Prima poziție de conducere aduce noi responsabilități și provocări, iar noi suntem alături de tine pentru a le face față cu succes. Prin programul nostru modular de 5 zile de dezvoltare, îți oferim oportunitatea de a cunoaște valorile companiei și instrumentele de conducere, pentru a porni în noul rol cu o bază solidă de cunoștințe.
Dacă vrei să faci un pas important în carierea ta și să te alături echipei de Managament a Kaufland, te invităm să aplici aici pentru unul dintre posturile vacante. Te vei bucura de beneficii multiple, de un loc de muncă sigur și de un salariu corect.
Dezvoltă-ți cariera de Manager în magazinele Kaufland. Pas cu pas.
Descoperă cele trei roluri de conducere disponibile în departamentul de Vânzări al Kaufland, decide care este cel mai potrivit experienței tale, aplică și bucură-te de o nouă etapă a carierei tale alături de noi.
1. Pregătit(ă) pentru rolul de Manager Adjunct de Magazin?
Primul nivel de conducere din cadrul unui magazin este reprezentat de Managerul Adjunct de Magazin.
Un Manager Adjunct de Magazin are o experiență minimă în retail de aproximativ 2 ani de zile, dar și în coordonarea de personal. De asemenea, capacitatea de analiză, orientarea către rezultate și spiritul dinamic sunt vitale în activitatea acestuia.
Atunci când ne raportăm la structura unui magazin Kaufland, putem identifica trei departamente mari, fiecare dintre acestea fiind coordonate de câte un Manager Adjunct de Magazin: Departamentul Food – Non Food, Departamentul de Produse Proaspete și Departamentul de Case.
Fiecare Manager Adjunct de Magazin are în subordine o echipă constituită, în medie, din 30 de angajați. Responsabilitățile unui Manager Adjunct de Magazin se măsoară atât în nivelul performanței din punct de vedere economic atinse de departamentul pe care îl coordonează, cât și în nivelul performanței activităților departamentului pe care îl gestionează.
Din punctul de vedere al coordonării de personal, Managerul Adjunct de Magazin este responsabil de evoluția angajaților din departamentul său și de organizarea acestora în vederea atingerii obiectivelor comune.
În ceea ce privește performanța economică, colegii aflați în primul rol de conducere din magazinele Kaufland sunt responsabili de îndeplinirea obiectivelor trasate pentru indicatorii de performanță aferenți departamentului coordonat. De asemenea, una dintre cele mai importante sarcini ale unui Manager Adjunct de Magazin este de a analiza și de a monitoriza în permanență acești indicatori și de a lua măsuri în vederea îmbunătățirii sau îndeplinirii acestora.
Dacă te regăsești în descrierea de mai sus, poate ești chiar tu următorul Manager Adjunct de Magazin într-unul dintre magazinele Kaufland din țară. Aplică și ne vom da seama împreună în ce măsură te potrivești acestui rol.
2. Pregătit(ă) pentru rolul de Manager de Magazin?
Managerul de Magazin este persoana responsabilă de activitatea unui magazin Kaufland, gestionând o echipă numeroasă, de aproximativ 100 de angajați.
În ceea ce privește competențele cheie pe care un Manager de Magazin trebuie sa le aibă, spiritul dinamic și proactiv, spiritul de echipă și capacitatea de analiză sunt printre cele mai importante. Totodată, abilitatea de organizare eficientă a echipei în vederea atingerii rezultatelor comune, dar și prevenirea riscurilor sunt atribute importante, caracteristice acestui rol în cadrul unui magazin Kaufland.
Managerul de Magazin are o imagine de ansamblu cu privire la modul de desfășurare a proceselor și fluxurilor de lucru în cadrul magazinului. Acesta poate influența evoluția acestora prin analiza indicatorilor de performanță și implementarea soluțiilor de îmbunătățire. De asemenea, o sarcină prioritară a unui Manager de Magazin este de a monitoriza evoluția angajaților din echipa sa și de a oferi feedback cu privire la activitatea acestora.
Dacă te regăsești în descrierea de mai sus, poate ești chiar tu următorul Manager de Magazin într-unul dintre magazinele Kaufland din țară. Aplică și ne vom da seama împreună în ce măsură te potrivești acestui rol.
3. Pregătit(ă) pentru rolul de Director Regional de Vânzări?
Directorul Regional de Vânzări este responsabil pentru coordonarea unui număr mediu de 4 magazine Kaufland. Directorul Regional de Vânzări este următorul nivel de conducere din cadrul magazinelor Kaufland, superior celui de Manager de Magazin.
Directorul Regional de Vânzări conduce, coordonează și verifică funcționarea optimă a activităților și angajaților din magazinele pe care le gestionează.
Un Director Regional de Vânzări are o experiență în coordonarea echipelor în domeniul retailului de cel puțin 5 ani. Abilitatea de gândire strategică și de analiză de costuri, dar și capacitatea de a evalua și motiva personalul din subordine sunt doar câteva dintre caracteristicile cheie ale unui bun Director Regional de Vânzări.
Fiind o companie performantă, oferim numeroase oportunități de dezvoltare profesională și îi încurajăm pe colegii noștri să se dezvolte constant și să fie din ce în ce mai buni în activitatea lor. Acest lucru ne permite să fim o companie de succes.
Dacă te regăsești în descrierea de mai sus, poate ești chiar tu următorul Manager de Magazin într-unul dintre magazinele Kaufland din țară. Aplică și ne vom da seama împreună în ce măsură te potrivești acestui rol.
Dezvoltă-ți o carieră de Manager în Sediul Central. Pas cu pas.
Structura rolurilor de conducere în Sediul Central este caracterizată de diversitate, datorită multitudinii de departamente și proiecte dezvoltate.
Descoperă rolurile de conducere disponibile în Sediul Central, decide care este cel mai potrivit experienței tale, aplică și bucură-te de o nouă etapă a carierei tale alături de noi.
Fiecare departament mare din cadrul Sediului Central este coordonat de către un Director de Departament, care deține imaginea de ansamblu asupra întregii activități. La rândul lor, departamentele mari din Sediul Central sunt constituite din sub-departamente, la conducerea cărora se afla Managerii de Departament, aceștia fiind, de regulă, specializați pe o ramură specifică.
În cadrul echipelor din fiecare sub-departament pot lua naștere roluri de coordonare formale sau informale la nivel macro sau la nivel de proiect, aceștia fiind Team Leader-ii din cadrul companiei.
Acum că ai o imagine de ansamblu cu fiecare rol de conducere din cadrul companiei, ți-ai dat seama care este cel care ți se potrivește cel mai bine? Verifică aici lista locurilor de muncă disponibile și aplică pentru cel care crezi că este cel care îți va îndeplini așteptările profesionale. Află mai multe detalii despre echipa de conducere Kaufland de aici.
Aplică pentru unul de rolurile de conducere din Sediul Central, îți vom analiza aplicația și ne vom da seama împreună în ce măsură te potrivești acestui rol.
Modelul de conducere Kaufland -
Performant, dinamic, corect
Activitățile de conducere sunt principala atribuție a tuturor Managerilor, iar valorile companiei sunt cele care ghidează întreaga echipă, indiferent de vechimea în companie sau de nivelele ierarhice. Modelul de conducere al companiei ghidează percepția angajaților, deciziile și acțiunile lor, zi de zi, iar Managerii sunt cei care se asigură permanent că echipa reușește să își atingă obiectivele. Acest concept este o misiune de Management și, în același timp, o promisiune pentru întreaga echipă.